Cântecul Ciorii despre Elefantul Totem  

Ted Hughes, 1930-1998


Acum mult timp
Dumnezeu l-a creat pe acest Elefant.
Pe atunci el era micuţ şi delicat
Deloc capricios
Şi nici melancolic.

Hienele cântau prin brusă: Tu eşti minunat –
Ele-şi arătau capetele pârlite şi rânjetele expresive
Amintind parcă de cioturile unor amputări –
Noi îţi invidiem graţia
Cu care valsezi prin tufişurile ţepoase
O, ia-ne cu tine pe Pământul Păcii
O, voi, ochi fără de vârstă ai inocenţei şi ai blândeţii
Salvează-ne din cuptoarele
Şi furiile chipurilor noastre schimonosite
În aceste iaduri noi ne zvârcolim
Închişi dincolo de zăbrelele dinţilor noştri
Într-o bătălie a clipei cu o moarte
De mărimea planetei,
Având puterea planetei.

Aşa că Hienele au alergat sub coada Elefantului
Care se plimba în voie vesel
Ca sub un oval mlădios de cauciuc
Dar cum el nu era Dumnezeu nu era datoria lui
Să corecteze pe cei condamnaţi
Furioase înnebunite ele şi-au aprins gurile
I-au smuls măruntaiele
Şi l-au împrăştiat printre cele câteva iaduri ale lor
Pentru a-i plânge părţile separate    
Înghiţite şi inflamate
Într-o paradă a hohotelor infernale de râs.
La Înviere
Elefantul s-a trezit alături de amendamente
De picioare căzute de trupul impenetrabil oricăror dinţi de şiruri de oase
Şi de creiere complet alterate
În spatele ochilor îmbătrâniţi, vicleni şi înţelepţi.

Astfel că prin flăcările portocalii şi penumbrele albastre
Ale zilelor de apoi, domol şi imens,
Elefantul umblă pe propriul lui drum, un al şaselea simţ în mers,
Iar în sens invers şi paralel
Hienele neadormite trec
De-a lungul orizontului desfrunzit tremurând ca tabla unui cuptor     
Într-o fugă biciuită
Drapelele ruşinii le atârnă zdrenţuite
Deasupra burţilor
Înghesuite de putregaiul râsetelor
Spurcate cu pete negre din scursori şi puroaie
Iar ele cântau: “Al nostru este acest pământ
Al frumuseţei şi drăgălaşă
Este gura împuţită a leopardului
Şi mormintele febrei
Pentru ca asta-i tot ce avem” –
Şi şi-au vomitat apoi hohotele de râs.

Iar Elefantul cântă în adâncul hăţişurilor pădurii
Despre o stea a păcii veşnice care nu ştie ce-i durerea
O stea pe care niciun astronom n-o poate găsi.






Lasă un comentariu