Ted Hughes, 1930-1998

Vocea tremurătoare a Creaţiei –
Era un cortegiu
De lamentări şi de bocete,
Cioara le auzea şi privea temătoare în jur

Trupul drepnelei a zburat pe deasupra
Pulsând
Plin cu insecte
Şi cu suferinţele lor, cu tot ce mâncase

Trupul pisicii se chinuia
Sufocându-se să sape
Un tunel
Al viitoarelor bătălii cu moartea, durere peste durere.

Câinele era un sac filtrant umflat
De toate morţile înfulecate pentru bucăţi de carne şi de oase.
Nu le putea digera scrâşnetele şi ţipetele finale.
Urletul lui fără formă era o pată a acelor voci

Iar omul nu era decât
Abatorul mobil
Al tuturor inocenţilor –
Creierul lui incinerând protestele lor

Cioara s-a gândit “ Va trebui,
Din păcate,
Să nu mai mănânc
Şi să încerc să devin lumină?”

Dar ochii ei au văzut viermele. Şi capul ei, armă, a înjunghiat.
Şi a ascultat,
Şi a auzit
Plânsetele
Viermi      viermi      A  înjunghiat      A înjunghiat
Plângând
Plângând

Plângând mergea şi înjunghea

Astfel a apărut rotundul
                                    ochiului
                                               surzimea
                                                             urechii.