Ted Hughes, 1930-1998

Mumiile au atacat-o sfâşiind-o-n lăuntrul ei
Cu toate bandajele şi mierea lor îmbălsămătoare,
Ea s-a zgârcit, a vomitat –
A zburat.

I-a căzut pe picior o piatră de mormânt
Şi-a prins rădăcini –
Ea a muşcat până la os şi-a zburat.

Duhul apelor din acea vale fericită
I-a răsucit, i-a împletit creierii cu primule, cu flori de măceş
Trăgându-i ciocul în jos spre humusul umed –
Cu un scheunat a lăsat să-i cadă tot ce avea în gheare.


A fugit, aplaudată de sunetul picioarelor şi de ecou
Şi de ceasul ei de mână.

Într-un picior, înspăimântată şi fără creier, o zdreanţă a ceea ce-a fost

Astfel, moartea a înşfăcat-o uşor
Şi a privit-o râzând, ea abia respirând.

Iar ceasul ei a luat-o-n galop la vale prin norul de praf al unor cadavre.


Cioara atârna de-o singură gheară – corectată

Un avertisment.