Ted Hughes, 1930-1998

Acest rânjet era acuns.
El dorea o locuinţă permanentă. A încercat felurite feţe
În momentele lor de uitare, de exemplu faţa
Unei femei împingând fătul printre picioare,
Dar asta n-a durat prea mult, faţa unui
Bărbat îngrijorat de bucata de fier zburătoare, în clipa
În care maşina s-a zdrobit el şi-a lăsat faţa
În propria-i grijă, dar asta a durat şi mai puţin, faţa
Unui mitralior într-o lungă explozie, dar nu îndeajuns de lungă, şi
Faţa unui inginer constructor în secunda
De dinainte de a sparge pavajul, feţele
Unei perechi de îndrăgostiţi în momentele
În care pătrund atât de adânc unul în altul încât au uitat
Complet de ei, iar asta era OK.
Dar niciuna n-a durat.

Aşa că grimasa s-a aşezat pe faţa
Cuiva pierdut în hohote de plâns,
Pe faţa unui ucigaş şi a clipelor lui de chin,
A omului om care sfărâma orice
Putea atinge şi care avea puterea să sfărâme
Înainte de a-şi părăsi trupul.


A mai încercat faţa
Din scaunul electric pentru a obţine o proprietate
În moartea eternă, dar şi asta a fost o iniţiativă prea relaxată.

Grimasa
A recăzut, temporar lipsită de puls,
În craniu.