Ted Hughes, 1930-1998

Au sosit veşti despre cuvânt.
Cioara l-a văzut ucigând oameni. Ea a mâncat bine.
Ea l-a văzut punând cu buldozerul
La pământ oraşe întregi. Ea a mâncat iarăşi bine.
A văzut cum secreţiile lui otrăveau mările.
A devenit vigilentă.
I-a văzut răsuflarea pârjolind pământuri întregi
Până au ajuns praf de cărbune.
Prevăzătoare, a zburat şi a privit de la distanţă.

Cuvântul şi-a zemuit calea, tot numai gură,
Fără urechi, fără ochi.
Ea l-a văzut îngurgitând oraşele,
Sfârcurile unei scroafe,
Sorbind oamenii
Până la ultimul,
Toţi digeraţi înăuntrul cuvântului.

Lacom, cuvântul a apucat între buzele lui mari
Rotunjimea pământului, ca o anghilă gigantică –
Apoi, a început să sugă.

Dar efortul l-a slăbit.
Nu mai putea digera decât oameni.
Acolo a alunecat, încreţindu-se, din ce in ce mai slab,
Moale
Ca o ciupercă prăbuşindu-se în sine.
Până la urmă, un lac sărat care seca.
Epoca lui se sfârşise.
Tot ce mai amintea despre el era o pustietate fărâmicioasă,
Orbind cu mulţimea osemintelor omeneşti,

Printre care se plimba gânditoare Cioara.