Ted Hughes, 1930-1998

Ea vede pretutindeni în Univers,
Un făgaş cu numere căutând un răspuns.
Cu o delirantă bucurie, în sprinten echilibru,
Aleargă pe pistele de curse. Face linişte.
Refrigerează vidul,
Diminuează cosmosul,
Apoi desface numerele. Marile pietre se deschid.
Ţinându-şi respiraţia,
Topeşte cefalopodele şi triază informaţiile
Ciugulindu-le din drojdia lor primară.
Extrage inima gelatinoasă a celei mai inaudibile celule –
Aude ceva. Se întoarce –
Un demon, dejecţie picurând, se zgâieşte-n pragul uşii.
Dispare. Cioara se concentrează –
Cu lama de cuţit a numerelor
Taie cu precizie inima în două. O trec fiorii –
Priveşte în sus. Un demon cu o faţă turtită de melc
Sau ca falca inferioară a unui rechin o priveşte
Prin fereastră. Demonul dispare. Confuză,
Şocată, ea vrea ca el s-o bage în seamă –
Aflând că miezul inimii este un cuibar cu numere,
Inima ciorii începe să zvâcnească, ghearele-i tremură.
Ceva o trage de aripă. Se întoarce. Un cap de pasăre,
Chel, ochi de şopârlă, mărimea unei mingi de fotbal,
Pe două picioare nesigure
Se holbează la ea, cu toate tivurile şi cusăturile gâtului,
Cu ghearele osoase încleştate pe covor,
O ameninţă. Ea ridică un scaun – pe ea o ridică teama –
Sfâşie coaja de ou până când conţinutul devine o zdreanţă însângerată,
Un croncânit zvârcolindu-se, ea calcă-n picioare balamucul bolborositor.

Mutra de rechin urlă-n pragul uşii
Arătându-şi colţii. Iarăşi scaunul –
Cioara spintecă arătarea şi face scaunul bucăţi
Lovind oroarea clocotitoare, rezistentă şi tenace,
Până când aceasta rămâne inertă. Acum, răcnind,
Un obiect de patru ori mai mare decât celelalte,
O burtă-minge păroasă, cu picioare de crab, fără ochi,
Îşi împinge cleştii în faţa ei,
Burta i se deschide – un oribil cuptor plin de colţi,
Foarfecele clămpăne încercând s-o agaţe.
Cioara smulge de pe perete o sabie,
O sabie japoneză folosită pentru decapitare,
Şi, ca şi cum ar fi deschis o cărare printr-un hăţiş, aruncă
Segmentele tăiate, opoziţia se prăbuşeşte.
Ea rămâne acolo în pantaloni de sânge,
Lângă trupul răsturnat pe spate, crăpat ca un buştean
De la un capăt la celălalt, aruncă departe măruntaiele –
Înotând, iese afară din balta de sânge. Îşi revine –

Leapădă sabia şi, cu o faţă tâmpă, fuge din acea casă
În care soţul şi copii ei zac în propriul lor sânge.