Ted Hughes, 1930-1998

Auzind cum explodează pietrişul şi văzându-l cum ţopăie
Cioara şi-a supt limba.
Văzând în piureul mării cenuşiu un munte-n el însuşi
I s-a făcut pielea de găină.
Simţind cum îi cade pe creastă pulberea de stropi din abisurile mării
Ghearele ciorii s-au încordat pe pietriş.
Când mirosurile din cotlonul balenei,
Spasmele ultimei rugăciuni a crabului
I-au penetrat nările
Şi-a dat seama că se află pe pământ.
                                     A  ştiut că a inspirat
Ceva perisabil
Din indignarea şi convulsiile de căpcăun ale mării.
A ştiut că ea nu era ascultătorul potrivit că nu era chemată
Să înţeleagă sau să ajute –

Cea mai îndepărtată fereastră a creierului din capul ei micuţ
Era prea îndeajuns pentru a se mira – privitor la mare –

Ce-ar fi putut să o rănească într-atât?