Ted Hughes, 1930-1998

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea albicioasă.
A hotărât  să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea-n fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept în inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăbărţat peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul, dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.


“Acolo sus”, a concluzionat ea,
“Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins”.