Ted Hughes, 1930-1998

Cioara a văzut turmele munţilor, învăluiţi în aburii dimineţii,
          apoi a văzut marea
Cu valuri vineţii, cu întreaga lume înfăşurată în ghemul ei.
Ea a văzut stelele, arzând departe în bezna universului, ciupercile   
          pădurii din non-identitate, îngrămădindu-şi norii de spori, viruşii Domnului.
Cioara s-a înfiorat văzând întreaga grozăvie a Creaţiei.

Încă sub nălucile ororii,
Ea a zărit acest pantof, fără talpă, îmbibat de ploaie,
Zăcând pe un colac de parâme.
Mai era acolo o cutie goală, roasă de rugină,
Loc de hârjoneală pentru vânt, printre băltoace fără niciun rost.

Era acolo şi-această haină, în dulapul întunecat,
         în odaia goală, în casa tăcută.
Era acolo această faţă, fumându-şi  ţigara între amurgul
         Ferestrei şi focul care mai pâlpâia deasupra cărbunilor.

Nu departe de obraz, această mână, încremenită.

Lângă mână, acest pahar.

Cioara a clipit. A clipit – iarăşi. Nimic nu s-a pierdut în penumbră.

A privit în ochi evidenţa.

Nu i-a scăpat nimic. ( Nimic nu i-ar fi putut scăpa)