Ted Hughes, 1930-1998

Când Cioara i-a ţipat în ureche,
Mama ei a devenit o cioată pârjolită.

Când a râs, de fapt a plâns;
Lacrimile i-au podid pieptul şi obrajii, şi palmele, sângerându-le.

A încercat să facă un pas, apoi alt pas – şi încă un pas,
Fiecare pas marcându-i pe faţă o cicatrice pentru veşnicie.

Când a cuprins-o mânia
A căzut pe spate, c-o rană cumplită şi-un ţipăt de groază.

Când s-a oprit, mama s-a închis peste ea ca o carte
Peste semnul de pagină – dar ea trebuia să-şi continue parcursul.

A sărit în maşină, dar cum cordonul de remorcare i se petrecuse-n
Jurul gâtului, a fost aruncată afară.

A sărit în avion, dar corpul i-a fost aspirat de turbina reactorului –
S-a iscat un scandal imens, zborul a fost anulat.

A sărit în racheta cosmică şi traiectoria acesteia
I-a sfredelit inima; a mers mai departe,

Era confortabil în rachetă, nu putea vedea prea multe,
Dar ea a tras cu ochiul prin hublou la Creaţie

Şi-a văzut stelele de la milioane de mile depărtare,
Şi-a văzut viitorul şi universul

Deschizându-se, deschizându-se…
Şi-a ţinut-o tot aşa, şi-a adormit, şi în cele din urmă

S-a izbit de lună şi s-a trezit, şi s-a târât afară

De sub bucile mamei ei.